Creșa Orhideelor

An:                    2019

Program:      Educational

 

Locație:                Alba Iulia

Suprafață:         1835 mp

Status:                avizare

Creșa din strada Orhideelor, Alba Iulia, conturează un concept integrat care-și propune să deservească un număr de 90 de copii cu vârste între 1 și 3 ani, în care impactul pozitiv și întreg demersul arhitectural este menit să contribuie în mod activ la dezvoltarea estetică a cadrului urban și să constituie o referință pentru funcțiuni similare.

 

Conceptul diferențiază în spațiu aceste volume ce au la bază forma unei construcții cu șarpante, prin console și retrageri, prefigurând astfel traseul către spațiul interior. Aici se deschid două spații ample ce deservesc pentru joacă și alimentație. Acestea se află în strânsă legătură cu trama centrală ce împarte funcțional spațiu în două zone distincte ce definesc funcțiuni principale (sală de joacă și sală de mese) și funcțiuni auxiliare (bucătărie). La limita dintre aceste zone se găsesc dormitoarele – spațiile de altfel cele mai importante în care copii își petrec timpul în grupuri restrânse. Aceste spații au fost gândite separat, în grupe ce, după caz, împart același vestiar sau baie, astfel încât să minimizeze efortul personalului aducând un plus de sustenabilitate conceptului. Spațiile au fost dimensionate astfel încât să acopere cât mai mult necesitățile celor mici.

 

Soluția prefigurează compactarea spațiului exterior și mutarea lui într-o zonă mult mai protejată (curți de lumină și terasă). Elimină barierele date de ’’tradiționalul’’ gard ce înconjoară în mod uzual creșele în mod curent și conferă mai multă libertate celor mici. Zonele existente oferă alternativa unei dezvoltări ulterioare a creșei, cu mai multe spații de dormit și de joacă, întrucât spațiul exterior este suficient de generos pentru a acoperi o capacitate mai mare. Posibilitatea copiilor de a se juca într-un spațiu exterior protejat conferă perspectivele unei dezvoltări corecte și a unei educații potrivite pentru cei mici, impactul pozitiv și întreg demersul arhitectural fiind menit să contribuie în mod activ la dezvoltarea estetică a cadrului urban și să constituie o referință pentru funcțiunile similare.